Start perfect de 7 iunie la Roland Garros pentru România. Ioana Roșca și Ioana Ducu au câștigat turneul de dublu de la junioare

Redactor:
Marius Hutu
Start perfect de 7 iunie la Roland Garros pentru România. Ioana Roșca și Ioana Ducu au câștigat turneul de dublu de la junioare
  • Publicat:
  • Actualizat:

  • Cele două românce de 18 ani au învins cu 6-1, 5-7, 11-9 perechea Cartan Bellis (SUA) – Marketa Vondrousova (Cehia).
  • Acesta este primul titlu al României la junioare într-un turneu de Grand Slam, în ultimii 6 ani. Precedentul fusese obținut de Simona Halep, tot la Paris, dar la simplu

În așteptarea finalei Simona Halep – Maria Șarapova, România a obținut sâmbătă la orele prânzului primul titlu la Roland Garros. Sau cel puțin sperăm să fie primul. Junioarele Ioana Roșca și Ioana Ducu, ambele de aproximativ 18 ani, au câștigat titlul în proba de dublu, după o finală interesantă cu jucătoarele Cartan Bellis și Marketa Vondrousova. Cele două românce au intrat tare în meci, dar au avut mari emoții să închidă meciul. În super-tiebreak, Rosca si Ducu au reusit să revină de la 3-6 la 9-8. Au intrat în posesia trofeelor după ce au fructificat a doua minge de meci. „Cu mici sau mai mari emoții am reușit să câștigăm. Am avut un prim set incredibil de bun, dar la final am avut puțină presiune să închidem jocul. Am reușit însă să revenim și să obținem cel mai important trofeu al carierei noastre”, au declarat cele două junioare.

Ducu și Roșca și-au propus să calce pe urmele Simonei Halep, având în vedere că și cea mai bună jucătoare de tenis a României a câștigat în urmă cu șase ani un titlu la junioare, la Roland Garros. De altfel, până azi, acel trofeu a fost și ultimul pentru tenisul românesc, într-un turneu de Grand Slam. „Simona este un model pentru mine”, a declarat Ioana Ducu, jucătoare care a jucat la Roland Garros ultimul turneu de junioare. De acum, ea va intra la senioare, având în perioada următoare două turnee, în Spania și Italia. „Ca target, mi-am propus să intru în primele 300 la senioare, iar la anul îmi doresc să joc în calificări aici”, și-a prezentat planurile Ioana Ducu. Roșca mai poate juca încă la junioare, neavând 18 ani împliniți, astfel că va participa și la Wimbledon. „Mi-am propus și eu să ajung în primele 300-400 de jucătoare ale lumii până la sfârșitul anului”, a susținut Roșca.

Roșca (CSM Craiova) și Ducu (Sportul) au jucat pentru prima dată un turneu de Grand Slam împreună, iar pentru performanța lor au primit cadou din partea Simonei Halep bilete la finala mare, pe care românca o va disputa cu Maria Șarapova, începând cu ora 16:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×